Trăia odată, aproximativ acum trei ani, un șoricel care nu avea pe nimeni și dori sa fie acceptat într-o banda de șoricei și șobolani care erau regii cartierului.
Lucruri periculoase și riscante era obligat sa facă Facebook, numele pe care ii l-au dat "amicii" din gașcă deoarece el pana atunci nu știa nici cum se cheamă. Poate ca nu era prima lui dorință, însă sărmanul de el era foarte confuz. Trebuia sa învețe sa supraviețuiască în aceasta lume dura.
Într-o zi toți șoarecii s-au adunat într-un canal pentru ședință generala. Formau un cerc, iar în mijlocul lui se afla Șobolanul Pestrache care spuse:
-In aceasta seara avem de îndeplinit o misiune foarte importanta. Tu, Facebook, sau cum te-o fi chema, vino aici! Acum este momentul tău de a ne dovedi ce poți. Trebuie sa pătrunzi în biblioteca centrala și sa devorezi cât mai multe cărți pana la răsărit. Poți pleca! Ne vom întâlni maine tot în acest loc. Ai înțeles?
-Da, sa trăiți! Am pornit la drum!
Cu pași repezi și pieptul îndreptat în sus pentru a nu se observa teama ce ii pătrunse întregul corp, se grăbiră spre ieșire. Oare era pregătit? Nici el nu știa. Ajuns în fata bibliotecii, cauta o intrare. Observa ca gaura cheii era destul de mare cât sa se poată strecura prin ea. Reușiră, era înauntru. Ochii ii sclipeau, picioarele ii tremurau, un nod în gat ii se așezase când observa o
șoricioaică alba ca zăpada, cu ochii albaștri și codita neagra. Il privi fix în ochi și îl întrebă:
-Cine ești și pentru ce ai venit aici?
-Sunt Facebook și sunt aici pentru ca...
-Pentru ce?
-As vrea sa citesc ceva.
-Tu, sa citești? se mira ea
-Da,eu. Dar tu cum te numești?
-Numele meu este Erzel și sunt ajutoarea bibliotecarei. O servesc la ordonat cărți.
-Ce frumos! Mi-as dori și eu asa ceva, dar nu se poate.
-Cum sa nu? Vino cu mine.
Si Erzel îl prinse de mânuță pe Facebook. Copleșit de emoție nu mai scoase nici un cuvânt.
-Am sa ți-o prezint pe doamna Sixmith. Este o persoana foarte buna și dacă o rugam frumos sa te accepte și pe tine ca ajutor, sigur o sa vrea, mai ales ca în ultima vreme i-am tot zis ca ma simt singura și as vrea un prieten. Tu nu ai altceva ce face decât sa hoinărești pe străzi și prin gunoaie. Sunt absolut convinsa ca ai venit aici ca sa rozi cărțile, asa-i?
-Dar cum ți-ai dat seama?
-Am avut probleme cu multi ca tine, dar la tine vad o sclipire în ochi. O dorință care te face sa iubești cărțile.
-Da, însă nu am spus nimănui de teama ca ma vor considera un ticnit sau un ciudat.
-Te cred, dar de acum viata ta se va schimba. Este asa de frumos aici! Doamna Sixmith ma hrănește și ma iubește ca pe copii ei. Cu siguranță asa se va comporta și cu tine. In plus te vom învăța sa citești. Apropo, mi-am dat seama ca ai mințit de la început.
-Scuze! Îți mulțumesc ca faci atâtea pentru mine, dar trebuie sa îți zic ceva.
-Ce anume? Poți sa îmi zici orice.
-Am fost trimis aici de gașca din care fac parte sa vin și sa distrug cărțile. Cu siguranță vor veni după mine sa se răzbune când vor observa ca nu apar. Nu vreau sa ma întorc acolo.
-Nu te îngrijora. Când vor sosi le vom tine piept împreună. Pana atunci sa ne simțim bine sa sa ți-o prezint pe doamna Sixmith.
SFÂRȘIT
